~ featuring the famous Romanian poet, Mihai Eminescu, during "Eminescu year of 2025" ~
As
the summer season gradually concludes, on Friday (September 19, 2025) I
held the third edition of our book club at our Circle, this time focusing on the poetry of Mihai Eminescu, the
renowned Romanian poet. Also, I would like to mention that following the recommendation of the Romanian Academy, year 2025 has been officially designated as the “Year of Mihai
Eminescu” in order to commemorate the 175th anniversary of the birth of
Romania's national poet.
This initiative seeks to emphasize Eminescu's life and contributions through a variety of cultural activities, fresh literary releases, academic studies and potentially new stamp collections, all working together to pay tribute to the genius who established the roots of Romanian national culture.
This initiative seeks to emphasize Eminescu's life and contributions through a variety of cultural activities, fresh literary releases, academic studies and potentially new stamp collections, all working together to pay tribute to the genius who established the roots of Romanian national culture.
In
light of the year 2025 being a particularly significant one from this perspective, I organized at my Circle 3 events (#1 – January 2025, #2 – June 15, 2025) and this one is the 3rd –
all of them meant to honor our esteemed poet. As you all know, our group has a yearly practice of honoring our national poet on his birthday (which falls in January) and we have never failed to do this over the last 7 (seven) years since our Circle came into existence.
Once again, my most sincere appreciation to those friends who honored my invitation...your support is truly appreciated! Until we meet again, my best regards to all!
Alice
The most beautiful tribute we can pay to Mihai Eminescu is to read his
work.
To further honor our national
poet, here are some of my thoughts, written directly in Romanian language
To translate this into
English or into any other language, please use the automated translator
installed at the bottom of the page. Thank you!
Anul Mihai Eminescu – 2025: o reverberație a geniului românesc
Anul 2025 marchează o aniversare semnificativă: este
oficial declarat Anul Mihai Eminescu, un omagiu adus poetului
național, ale cărui versuri și gândire filosofică continuă să modeleze
identitatea culturală a României. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să
recitim, să reinterpretăm și să revalorificăm opera sa.
Eminescu nu este doar un simbol romantic al trecutului,
ci o voce puternică și relevantă în prezent. Poezia sa oglindește esența umană,
frământările intelectuale și căutarea unui ideal într-o lume aflată în continuă
schimbare. Într-un secol al vitezei și al tehnologiei, Eminescu ne amintește de
profunzimea gândului, de frumusețea limbajului și de necesitatea reflecției.
În Anul Eminescu, să ne propunem să
citim și să discutăm despre creația sa cu un ochi nou, fără clișee, fără limite
impuse de timp. Fie că este ”Luceafărul”, ”Scrisorile” sau meditațiile sale
asupra destinului național, fiecare vers ascunde adevăruri universale.
Sărbătorim, dar și reflectăm: Ce mai înseamnă Eminescu
pentru noi, astăzi? Cum putem păstra vie moștenirea sa, dincolo de simple
festivități?
Într-o lume dominată de zgomot și superficialitate, lectura lui
Eminescu rămâne un act de rezistență intelectuală și emoțională.
Tu ce poezie eminesciană recitești anul acesta?
 |
“Ce te legeni codrule” (poem de Mihai
Eminescu – format audio)
”Luceafărul” (poemul integral al lui Mihai Eminescu; recită actorul Gheorghe Cozorici – format audio) ”Sara pe deal” (poem de Mihai Eminescu; interpretează corul Madrigal – format audio) ”Dintre sute de catarge” (poem de Mihai Eminescu; interpretează grupul Pro Musica – format audio) ”Și dacă…” (poem de Mihai Eminescu; recită actorul George Vraca – format
audio) |
16 comments:
NOTE:
Dear readers,
At times, some of the comments and / or the materials presented might be in a foreign language and if you wish to translate that to English (or to any other language), please use the automated translator, installed at the bottom of this webpage.
Thank you!
Alice
Biography of MIHAI EMINESCU (15 January 1850 – 15 June 1889)
*
MIHAI EMINESCU was a Romanian Romantic poet, novelist and journalist, generally regarded as the most famous and influential Romanian poet.
Eminescu was an active member of the “Junimea” literary society and worked as an editor for the newspaper “Timpul”.
His poetry was first published when he was 16. He went to Vienna to study when he was 19.
The poet's manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on 25 January 1902.
Eminescu’s notable works include “Luceafărul” (The Vesper/The Evening Star/The Daystar), “Odă în metru antic” (Ode in Ancient Meter) and the “five Letters” (Epistles/Satires).
In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “LA STEAUA“ (de Mihai Eminescu)
*
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “ATÂT DE FRAGEDĂ...“ (de Mihai Eminescu)
*
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Ș-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOȚ“ (de Mihai Eminescu)
*
Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți -
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea -
Tu nu m-ai înțeles.
De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Și rânduri de vieți,
Cu ale tale brațe reci
Înmărmureai măreț,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâni
Și plini de suferinți,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinții din părinți.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeță capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet și la port,
Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Și noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “DESPARTIRE“ (de Mihai Eminescu)
*
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?
Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să-ntinerești mereu,
Și nu mai ști de mine, că nu m-oi ști nici eu.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “MAI AM UN SINGUR DOR“ (de Mihai Eminescu)
Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “DINTRE SUTE DE CATARGE“ (de Mihai Eminescu)
*
Dintre sute de catarge
Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?
Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.
Nențeles rămâne gândul
Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “ SCRISOAREA l“ (de Mihai Eminescu)
~ fragmente ~
*
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,
Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;
La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al neființei universul cel himeric...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Începând la talpa însăși a mulțimii omenești
Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești,
De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți,
Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți...
Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită
Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de țărână se depune.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -
Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!
Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate,
Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții
Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!
MATERIAL PRESENTED this evening
Poem: “SCRISOAREA III“ (de Mihai Eminescu)
~ fragments ~
*
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă,
La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu ești Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, și oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierți;
Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn și nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândești că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câți în cale mi s-au pus!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Și, purtat de biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag?
- De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești
Nu e om de rând, el este domnul Țării Românești.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă -
Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinței biruință căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Poți să-ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
Prea v-ați atătat arama sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!
Dragă Alice,
A fost o bucurie să aud ce au spus ceilalți despre cât de mult a contat Mihai Eminescu în viața lor. Mă impresionează că „poetul nostru național”, prin scrierile sale pline de emoție și frumusețe, inspiră și astăzi generații întregi. M-am bucurat mult să aud oameni vorbind în limba noastră frumoasă. Mulțumesc din suflet pentru invitație!
Asiza
Draga Alice,
Noi iti multumim pentru o seara relaxanta, in care ne-am dat inca o data seama ca avem cu cine impartasi trecutul si valorile comune chiar daca suntem atat de departe de Romania!
Eminescu este unul dintre acele nume, valori, care ne fac sa vibram, sa fim mandri ca suntem romani.
Iti marturisesc ca aseara, in timp ce erau recitate poeziile, mi-am lasat inima sa danseze pe melodiile – “Atat de frageda” (formatia Mondial), “La steaua” (Stela Enache/Florin Bogardo) sau pe romantele lei Gheorghe Sarac – “Mai am un singur dor”, “Pe langa plopii fara sot”.
De asemenea, mi-am amintit de recitarea poeziei “Scrisoarea III” de catre George Vraca si Gheorge Cozorici, in momentul in care s-a vorbit despre acea repetitie celebra din binecunoscutul fragment al bataliei cu turcii.
Atata vreme cat noi, romanii, vom exista – Eminescu va fi in noi si cu noi.
Multumesc,
Aura
Sept 19 – iata ca toamna-si scutura mantaua sa galben-ruginie.
O seara blanda care te îmbie la poezie si frumos.
Anul 2025 a fost declarat anul Eminescu, cu ocazia împlinirii as 175 de ani de la nașterea celui mai reprezentativ spirit al culturii românești.
Alice, ca intotdeauna conectata la spațiul românesc, a reușit sa ne creeze o atmosfera de eveniment si sa ne aduca impreuna pe noi cei indragostiti de opera marelui Eminescu.
D-na Daciana a deschis seara cu o amintire duioasa, o dedicatie suava din poezia “Despartire”:
“Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să 'ntinerești mereu,
…………………………………………………………………….
Și nu mai ști de mine, că n-oi mai ști nici eu”...
Ne-am adăpat apoi cu toții la izvorul versurilor eminesciene; “Atat de frageda”, “Scrisoarea a lll a”,“La Steaua”, au fost pe buzele celor care am participat la serata culturala.
S-au făcut referiri la viața poetului, la destinul sau tragic, la universalitatea cunoștințelor sale, incepand cu istorie, filosofie, fizică si astronomie. Cosmogonia din 'Scrisoarea l' este elocventă pentru a demonstra crearea universului într-o cascada de imagini:
“La ‘nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns ...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N’a fost lume pricepută şi nici minte s’o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr’ o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochiu care s’o vază.
Umbra celor nefăcute nu ‘ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace! ...
Dar deodat’ un punct se mişcă ... cel întâi şi singur.
Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorînd din infinit…”
Multumesc, draga noastra Alice, pentru bucuria de a evoca geniul eminescian intr-un cadru atat de cald si elegant!
Departe in spațiu si timp, ne e dor de Eminescu, un dor adesea chinuitor.
Multumesc tuturor participantilor care mi-au dăruit o seara de neuitat… si am sa închei cu epitaful de la căpătâiul marelui eminescolog, Augustin Z. N. Pop: “Cred in Eminescu ca-n soare, in magia frumosului si in vesnicia neamului romanesc”.
Emilia
Multumiri Alice pentru organizarea acestui eveniment, de suflet pentru noi romanii!❤️
Daciana
Hi, Alice!
Multumiri pentre invitatia de vineri seara! Mi-a facut o deosebita placere sa ne vedem in aceasta formula, sa intalnesc doamne foarte interesante, cu o experienta de viata care inspira. Foarte placuta seara!
Pana la urmatoarea intalnire, sa te bucuri numai de bine!
Iulia
Am câte o zi în care aș avea nevoie de cel puțin 27+7 ore pentru că eu muncesc și iar muncesc. A doua zi "nada" - nici măcar o bucățică de amintire din munca mea. Excepție! Marea excepție a venit într-o seară de 19 septembrie pe care o să mi-o amintesc cu mult drag. Pentru că seara aceea face parte din acele momente în care noi – fetele – ne permitem luxul de a fi cu noi pentru sufletul nostru.
Luxul de a ne asculta una pe alta și a umple "minutul cu 60 de secunde".
Mulțumesc Alice & Friends că m-ați primit și mi-ați dat voie să mă prind în Cerc cu voi!
Crăița
Post a Comment